G2V2 intră în vigoare pentru toate vehiculele grele

Începând cu 19 august 2025, transportul rutier european intră într-o nouă etapă: toate camioanele utilizate în transport internațional trebuie să fie dotate cu tahograful inteligent de generația a doua (G2V2). Această schimbare marchează finalul unei perioade de tranziție și pune presiune pe operatorii care nu și-au modernizat încă flotele.

Primele obligații pentru G2V2 au intrat în vigoare acum doi ani, pentru vehiculele noi, iar din decembrie 2024 s-au extins la vehiculele cu tahografe analogice sau digitale. Astăzi, tranziția la G2V2 este aproape completă. Noul dispozitiv oferă avantaje clare: înregistrează automat trecerile de frontieră, transmite la distanță datele către autorități și sprijină controalele privind timpii de conducere și odihnă, cabotajul și detașarea șoferilor. Pentru transportatori, aceste funcții înseamnă mai multă transparență, dar și mai multă responsabilitate.

UNTRR recomandă ferm membrilor săi să finalizeze imediat modernizarea flotelor, să colaboreze cu atelierele autorizate și să verifice funcționarea corectă a noilor tahografe. Nu este suficientă doar montarea echipamentului, ci și instruirea personalului pentru utilizarea corectă a acestuia. UNTRR va continua să informeze și să susțină transportatorii români în fața autorităților europene, dar succesul tranziției depinde în primul rând de implicarea operatorilor.

Mai multe informații despre tahogravele G2V2 asupra industriei transportului găsiți AICI.