România este una dintre cele cinci state ale UE pe cale să îndeplinească țintele stabilite de CE în 2018 de a reduce la jumătate numărul deceselor rutiere până în 2030, cu 12% mai puține decese decât în 2024 și cu 30% mai puține față de 2019. Însă, numărul acestora este unul dintre cele mai mari din UE calculat la un milion de locuitori. În 2025, România a înregistrat 1.296 de decese în accidente rutiere, cu o rată de 68 de decese la un milion de locuitori, ce o situează pe locul doi în acest clasament după Bulgaria, cu 71 de decese la un milion de locuitori.
Anul trecut, în accidente rutiere și-au pierdut viața 19.350 de oameni în accidentele rutiere ce au avut loc la nivelul UE. Datele au fost publicate de Comisia Europeană zilele acestea și arată o scădere de 3% față de anul anterior (echivalentul a 580 de decese) și de 15% față de 2019 (echivalentul a 3.400 de decese). Cu toate acestea, se pare că majoritatea statelor membre nu sunt încă pe cale să îndeplinească obiectivul UE de a reduce la jumătate decesele și rănile grave în accidente rutiere până în 2030.
Doar 5 țări sunt pe cale să atingă acest obiectiv, țara noastră fiind una dintre acestea alături de Belgia, Bulgaria, Danemarca și Polonia. România a înregistrat, însă, anul trecut 1.296 de decese, cu 12% mai puține decât în 2024 și cu 30% mai puține decât în 2019. În ciuda aceste scăderi, România are o rată a deceselor de 68 la un milion de locuitori și, alături de Bulgaria cu 71 și Croația cu 65, este printre primele trei state din UE în ceea ce privește numărul deceselor calculate la un milion de locuitori. Cele mai mici rate de deces la un milion de locuitori sunt raportate de Suedia (19) și Danemarca (24).
Victime ale accidentelor rutiere sunt cel mai des persoanele în vârstă, iar cei mai expuși la accidente sunt autoturismele și participanții vulnerabili la trafic, cum ar fi pietonii, bicicliștii și motocicliștii. Majoritatea deceselor rutiere au loc pe drumurile rurale.
Potrivit raportului CE, la fiecare deces rutier se estimează că 5 persoane sunt grav rănite, ceea ce înseamnă că anual circa 100.000 de persoane din întreaga UE suferă răni grave în accidente rutiere, cu implicații grave asupra bunăstării fizice, psihologice și socioeconomice a victimelor și a familiilor acestora.
Pentru prima jumătate a acestui an, țările care au raportat o reducere a deceselor de peste 5% în primele 6 luni din 2026 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut sunt mai multe decât cele care au raportat creșteri ale deceselor în aceeași perioadă. Însă, potrivit CE, aceste cifre provizorii trebuie interpretate cu prudență deoarece în unele țări, din cauza numărului mic de decese, cifrele fluctuează semnificativ în fiecare an. În plus, decesele rutiere sunt supuse sezonalității, cu o incidență mai mare a accidentelor în perioada de vară
Ritmul actual e insuficient
UE și-a stabilit în 2018 un obiectiv de reducere cu 50% a deceselor rutiere și a vătămărilor corporale grave până în 2030, și să ajungă la aproape zero decese rutiere în 2050.
Anul acesta, la jumătatea perioadei stabilite, CE a publicat un raport privind implementarea cadrului de politici al UE privind siguranța rutieră ce confirmă că s-au înregistrat progrese semnificative în reducerea deceselor rutiere, dar ritmul actual este încă insuficient.
Cifrele se bazează pe datele finale pentru 2025 transmise Comisiei de statele membre UE pentru baza de date CARE privind accidentele rutiere din UE și pe alte surse naționale, unele dintre acestea fiind încă provizorii și supuse unor posibile revizuiri. Statisticile preliminare pentru întregul an 2026 vor fi publicate în martie 2027.
Lituania se pregătește să tripleze amenzile pentru depășirea greutății maxim admise a vehiculelor și să crească responsabilitatea transportatorilor pentru operarea…