UNTRR solicită sprijinul operatorilor de transport și distribuție pentru evaluarea impactului a două proiecte aflate în discuție la Primăria Municipiului București, care ar putea genera costuri suplimentare și restricții importante pentru activitatea companiilor.
Completați chestionarul – durează aproximativ 3–5 minute.
Primul proiect prevede extinderea Zonei B până la limita administrativă a Municipiului București, ceea ce ar extinde regimul de taxare pentru vehiculele cu MTMA mai mare de 5 tone. În lipsa unei excepții pentru operatorii riverani, companiile care au sedii, puncte de lucru, baze logistice, garaje, ateliere sau parcări în București ar putea ajunge să plătească pentru ca propriile vehicule să poată ajunge la aceste locații.
UNTRR a solicitat PMB exceptarea acestor operatori de la plata taxelor de acces, arătând că vehiculele respective nu efectuează trafic de tranzit, ci se deplasează către și dinspre propriile baze.
Separat, un al doilea proiect propune restricționarea activităților de aprovizionare și curierat în București în intervalele 07:00–09:00 și 17:00–19:00. Aplicarea măsurii timp de șase ore pe zi ar putea conduce la reducerea numărului de livrări, creșterea timpilor de transport, suplimentarea flotelor și a personalului și majorarea costurilor de distribuție.
Cele două proiecte pot afecta simultan aceiași operatori: o companie ar putea fi obligată să achite taxe pentru accesul vehiculelor la propriul sediu sau propria bază și, în același timp, să își reorganizeze activitatea în funcție de noile restricții orare.
UNTRR continuă demersurile în relația cu PMB și are nevoie de date concrete din partea companiilor afectate.
Am pregătit un chestionar scurt, prin care dorim să aflăm câte vehicule ar fi afectate, care sunt costurile suplimentare estimate și ce efecte ar avea restricțiile asupra curselor, livrărilor, flotelor și personalului.
Completați chestionarul – durează aproximativ 3–5 minute.
Răspunsurile primite vor fi centralizate și utilizate pentru fundamentarea poziției UNTRR și a demersurilor privind modificarea celor două proiecte.