Compania FleetIntel AI a lansat recent o platformă gratuită destinată șoferilor profesioniști și operatorilor de transport, care își propune să îmbunătățească vizibilitatea asupra controalelor rutiere din mai multe state europene.
Instrumentul constă într-o hartă interactivă în care utilizatorii pot semnala în timp real locațiile controalelor rutiere, filtrelor de poliție și natura verificărilor efectuate (documente, reglementări ale Pachetului Mobilitate etc.). Platforma acoperă în prezent țări precum Franța, Belgia, Germania sau Polonia – regiuni unde transportatorii din Europa Centrală și de Est, inclusiv cei din România, raportează frecvent măsuri considerate disproporționate sau protecționiste.
UNTRR precizează că această aplicație nu este dezvoltată sau administrată de asociație. De asemenea, informațiile afișate pe hartă provin exclusiv din contribuțiile comunității de șoferi și nu sunt verificate oficial, ceea ce înseamnă că pot exista erori, omisiuni sau date învechite.
Chiar și așa, instrumentul poate reprezenta un sprijin practic pentru transportatori, într-un context european unde sancțiunile aplicate în baza Pachetului Mobilitate pot ajunge până la 30.000 de euro sau chiar la răspundere penală.
Harta interactivă FleetIntel AI este disponibilă gratuit, accesibilă online AICI
Sursă foto: fleetintel.ai