Știați că începând cu 20 august s-au majorat amenzile pentru lipsa rovinietei?

Constatarea contravenţiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice, consemnându-se aceasta în procesul – verbal de constatare a contravenţiei.
Constatarea contravenţiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către:
 
a)inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, prin intermediul terminalelor de interogare;
b)poliţia rutieră, prin intermediul terminalelor de interogare;
c)personalul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. care efectuează controlul:
 
1.(i)în punctele de trecere a frontierei de stat, prin intermediul terminalelor de interogare;
2.(ii)pe reţeaua de drumuri naţionale din România, prin intermediul sistemelor de camere video;
 
d)personalul poliţiei de frontieră care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, prin intermediul terminalelor de interogare.
 

 CUANTUMUL amenzii contravenţionale aplicate utilizatorilor în cazul lipsei rovinietei valabile

 

Tipul vehiculului

Cuantumul amenzii contravenţionale (lei)

Minim

Maxim

A

Autoturisme

500

1.000

B

Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone

950

1.900

C

Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone

1.550

3.100

D

Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică decât 12,0 tone

2.750

5.500

E

Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv)

3.550

7.100

F

Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv)

5.950

11.900

G

Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto)

1.550

3.100

H

Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto)

2.750

5.500