Știați că depăşirea cu 5 ore sau mai mult a duratei maxime zilnice de conducere de 10 ore, atunci când este permisă extinderea acesteia la 10 ore se sancționează cu amendă?

Știați că depăşirea cu 5 ore sau mai mult a duratei maxime zilnice de conducere de 10 ore, atunci când este permisă extinderea acesteia la 10 ore se sancționează cu amenda de la 9.000-12.000 lei?

Amenda se aplică operatorului de transport/întreprinderii sau conducătorului auto, după caz.
 
În măsura în care contravenţiile referitoare la respectarea timpilor de conducere, odihnă sau pauze sunt constatate în trafic, precum şi în toate celelalte situaţii în care conducătorul auto nu poate dovedi efectuarea pauzelor şi/sau perioadelor minime de odihnă prevăzute de legislaţia în vigoare, suplimentar faţă de sancţiunea cu amenda prevăzută mai sus se va aplica şi sancţiunea imobilizării vehiculului până la îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru continuarea transportului. 
 

Cadrul legislativ:

  • Ordonanţa nr. 37 din 7 august 2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, modificaă și completată cu ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 221 din 30 decembrie 2020