În primul trimestru al acestui an, în Registrul italian al transportatorilor figurau 98.277 de companii, în scădere cu 1,04% față de finalul anului trecut. În primele trei luni ale acestui an s-au înregistrat 909 companii noi și 1.828 și-au încetat activitatea. Datele au fost incluse în cercetarea periodică efectuată de Registru în colaborare cu Ministerul transporturilor.
Cei mai mulți transportatori italieni, 31.725, au între 2 și 5 vehicule, iar aceștia au cunoscut și cea mai mare contracție din toate categoriile, de 1,90%. Pe locul doi se află cei cu un singur vehicul, al căror număr s-a redus de la 21.912 la 21.816. O ușoară reducere s-a văzut și la cei cu flota formată din 6-20 de vehicule, care au ajuns la 12.237 de companii față de 19.310. Iar companiile cu 51-100 de vehicule au scăzut doar cu 0,52%, ajungând la 1.538 de unități.
Cea mai importantă creștere au înregistrat-o companiile cu flote de peste 100 de vehicule, care au ajuns la 998 față de 989 în trimestrul trecut. O ușoară creștere au avut-o și firmele cu 21-50 de vehicule, ajungând la 5.485 de la 5.453.
Potrivit datelor din Registru, 17.478 de operatori nu au nici un vehicul.
Cât privește evoluția companiilor în funcție de masa totală a vehiculelor deținute, numărul celor care au camioane de peste 44 t a rămas relativ constant, 1.457, față de 1.451 în trimestrul anterior. Cele cu vehicule între 16 și 44 t au ajuns la 51.924 (-0,15%), cele cu vehicule între 7 și 16 t sunt 8.731, iar cele cu vehicule între 3,5 și 7 t sunt 1.342 companii (-1,97%).