Încă din prima lună de activitate, INSID, noul organism de control din Republica Cehă, a început inspecțiile tahografelor de la distanță, cu ajutorul antenelor portabile DSRC. Amenzile în cazurile constatate au variat între 7.000 (1.450 lei) și 90.000 de coroane (18.600 lei) fiind date pentru depășirea timpului zilnic de conducere, a timpului de conducere de două săptămâni sau scurtarea perioadelor de odihnă.
Cât privește inspecțiile tehnice, accentul a fost pus pe eficiența sistemelor de injecție AdBlue, astfel că un camion la care s-a găsit un emulator AdBlue a fost amendat cu 50.000 de coroane (circa 10.300 de lei).
O amendă considerabilă, de 200.000 de coroane (41.300 de lei) a fost primită, însă, de un șofer care a refuzat să se supună controlului inspectorilor, acesta urmând a fi urmărit penal.
Reamintim că de la 1 iulie, în Republica Cehă funcționează un nou organism de control, INSID, ce are atribuții extinse, similar celor ISCTR din România. Instituția a fost dotată cu numeroase echipamente noi de control, inclusiv cântare și antene pentru inspecția de la distanță a datelor din tahografele inteligente.