Problema parcărilor este departe de a se rezolva

Comisia Europeană a emis de curând un raport potrivit căruia lipsa locurilor de parcare a ajuns la 390.000 și ar putea crește până la 480.000 în următorii 15 ani. Între-timp, CE subvenționează construirea doar a 4.600 de locuri de parcare, adică 1% din cererea existentă anul trecut. Restul, ar trebui construite de fiecare stat membru.

Potrivit unui raport al Comisiei Europene, pentru a îndeplini cererile industriei de transport sunt necesare circa 390.000 de locuri de parcare. Număr ce ar putea crește până la 480.000 până în 2040, având în vedere creșterea preconizată a traficului. 

Însă, lipsa locurilor de parcare forțează șoferii să oprească de multe ori în locuri nesigure. Potrivit aceluiași raport, 91% dintre șoferi au recunoscut că s-au simțit în nesiguranță în timpul opririlor de odihnă. Aveau și motive să se simtă așa devreme ce 85% dintre transportatorii europeni s-au confruntat cu furtul sau deteriorarea vehiculelor în timpul parcării, iar 41% au spus că au avut parte de experiențe similare într-o parcare păzită. 

Pentru a încerca să rezolve această problemă, Comisia Europeană a menționat că va subvenționa construirea de noi parcări cu plată și păzite. Însă, în prezent doar 49 de astfel de proiecte sunt în derulare, care vor oferi 4.600 de locuri de parcare. Adică doar 1% din cererea pentru 2040 și acestea cu plată! Comisia Europeană nu intenționează să fie responsabilă pentru rezolvarea întregii probleme, așa cum au adăugat oficialii de la Bruxelles. Responsabilitatea trebuie să fie asumată de fiecare stat membru în parte!