În Polonia se lucrează în prezent la un proiect pentru înăsprirea sancțiunilor pentru șoferi. Vizate sunt în principal persoanele care nu respectă interdicțiile de a se urca la volan, cele care conduc sub influența alcoolului și cele care depășesc limita de viteză. Cele mai aspre pedepse se pregătesc pentru cei care conduc deși au o interdicție judecătorească în acest sens. Aceștia ar urma să intre la închisoare, fără posibilitatea de suspendare, dar și să le fie interzis pe viață să se mai urce la volan, combinat cu o posibilă măsură de confiscare a vehiculului.
Celor care se urcă la volan sub influența alcoolului, li se va confisca automat vehiculul dacă valoarea alcoolului din sânge depășește 1,5‰. Excepție ar putea face șoferii de camion, deoarece aici este vorba de mașina de serviciu. Vehiculele celor găsiți cu valori ale alcoolului în sânge cuprinse între 0,5 și 1,5‰ ar putea fi confiscate în funcție de hotărârea instanței.
Depășirile de viteză ar putea fi, de asemenea, aspru pedepsite. Astfel, depășirile cu cel puțin 50 km/h pe autostradă sau cu 100 km/h pe celelalte drumuri ar putea trimite șoferul în cauză la închisoare între 3 luni și 5 ani. Similar ar putea fi tratată și participarea la curse ilegale.
Deși nu se știe încă când vor intra în vigoare noile modificări, se pare ca intenția guvernului este de a le pune în practică înainte de sărbători.