Polonia: Atenție la plata taxei de drum!

Printre primele țări din Europa pentru amenzile primite din cauza neplății taxelor de drum se află Polonia. Aici există drumuri cu taxă atât de stat, cât și private. Drumurile de stat se întind pe mai mult de 5.000 km, sunt acoperite de sistemul e-TOLL și trebuie achitate doar de vehiculele de transport marfă de peste 3,5 t. Administrate de concesionari, drumurile private încasează taxele la cabinele de taxare, astfel încât aici nu pot exista dubii în privința achitării.

În cazul sistemului e-TOLL, însă, sunt situații în care taxa nu este colectată automat, iar șoferul să nu fie conștient de acest lucru. Una din aceste situații este aceea în care unitatea de bord a fost deconectată de la sursa de alimentare, fără ca șoferul să observe. O altă situație care generează amenda este introducerea incorectă a parametrilor vehiculului, care duce la perceperea unei alte sume decât cea corectă. Sau, taxa de drum poate să nu fie încasată dacă nu mai sunt fonduri în contul preplătit. 

Pe drumurile cu taxă există locații de control unde vehiculele sunt fotografiate, iar ulterior acestea sunt verificate dacă au plătit taxa, iar notificările în acest sens sunt trimise la sediul companiei în circa opt luni.

Contestația se poate depune în termen de 14 zile de la data primirii deciziei la Inspectoratul șef de transport rutier (GITD), la care este recomandat să se atașeze orice dovadă de nevinovăție.