Lipsa locurilor de parcare pentru camioane și nevoia de îmbunătățire a condițiilor pentru șoferii de camion au fost motivele unei acțiuni a șoferilor de camion olandezi, susținută de asociația de transport TLN și sindicatele FNV și CNV. Acțiunea a avut loc pe 22 mai în fața clădirilor guvernamentale din cinci provincii.
Olanda are o lipsă de circa 4.400 de locuri de parcare pentru camioane pe zi, iar deficitul ar putea ajunge până în 2040 la 7.000 de locuri. Iar șoferii sunt nevoiți să își lase vehiculele în zone industriale sau chiar pe benzile de urgență, fiind un real pericol atât pentru ei cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Șoferii olandezi spun că trec în fiecare zi prin stresul căutării unui loc de parcare, iar majoritatea celor găsite sunt lipsite de facilitățile de bază, ceea ce le încalcă dreptul la condiții decente de lucru. Aceștia au cerut, printre altele, crearea de noi parcări, inclusiv pe terenuri private, dezvoltarea unui sistem de navigație sau a unei aplicații mobile pentru găsirea locurilor de parcare și interzicerea restricționării accesului la parcările existente;
Organizatorii speră că acțiunea va deveni un exemplu pentru întreaga Europă.