Olanda: La circa 16.500 de camioane s-a greșit clasa de poluare

Aproximativ 16.500 de camioane din Olanda este posibil să fi fost încadrate greșit în Clasa 1 de poluare, în loc de Clasa 2 sau 3, iar astfel și valorile taxei de drum ale acestor vehicule au fost calculate greșit.

Problema a fost sesizată de asociația olandeză de transport TLN, care a spus că încadrarea greșită în normele de poluare a fost făcută în special la camioanele care au fost înmatriculate în cadrul schemei accelerate în perioada 2019-2025 și cărora li s-a atribuit un număr de înmatriculare cu omologare europeană fără o inspecție separată a vehiculului de către Autoritatea de Circulație Rutieră (RDW). Iar când producătorul sau importatorul a furnizat datele vehiculului în format digital, nu erau obligatorii și unele date ce determină clasa emisiilor de CO2. Dacă aceste date nu au fost trimise, vehiculul a fost încadrat automat în Clasa 1, respectiv cu nivelul cel mai ridicat de poluare, deși cele mai multe sunt Clasa 2 sau chiar 3. Însă, este relativ ușor de determinat clasa corectă pe baza Certificatului de conformitate furnizat împreună cu vehiculul. Potrivit TLN, la calculul Eurovinietei, între clasa 1 și 2 ar fi o diferență de 150 de euro/vehicul/an, iar între 1 și 3 de 300 de euro.

În ultimele săptămâni, însă, autoritățile olandeze au început să aplice amenzi de circa 350 de euro pentru plata unui tarif prea mic pentru taxa de drum. S-a ajuns la această situație deoarece transportatorii au plătit această taxă în funcție de Certificatul de conformitate, unde încadrarea diferă față de cea din registrul de înmatriculare al vehiculului. 

Pentru rezolvarea problemei atât a amenzilor, dar și a încadrării greșite a vehiculelor, TLN a purtat discuții atât cu RDW, cât și cu autoritățile fiscale. RDW a contactat toți producătorii și importatorii pentru a-i trimite datele lipsă și deja au fost verificate o treime din cele aproximativ 16.500 de camioane, multe fiind încadrate în clasa 2 sau 3. 

Acum, pentru vehiculele nou înmatriculate, producătorii/importatorii sunt obligați să furnizeze toate datele pentru determinarea clasei de emisii de CO2.

Valorile de referință pentru emisiile de CO2 ale unui vehicul sunt majorate cu aproximativ 5% în fiecare an, iar un an de referință este valabil de la 1 iulie până la 30 iunie. Astfel, un vehicul nou înmatriculat înainte de 1 iulie are o șansă mai mare de a fi clasificat în altă clasă decât aceeași mașină înmatriculată după această dată. 

 

[email protected]