Olanda introduce amenzi pentru emulatoarele AdBlue

Potrivit firmei olandeze de consultanță Panteia, între 2 și 4% dintre camioanele care circulă pe șosele ar putea avea sistemele SCR dezactivate, folosind un emulator, ceea ce poate crește particulele în suspensie cu până la 19%. De aceea, Ministerul olandez al Infrastructurii și Gospodăririi Apelor a început să lucreze la introducerea de noi sancțiuni.

Deși cuantumul amenzilor nu a fost anunțat încă, sancțiunile se vor aplica atât companiilor de transport, dar și șoferilor aflați la volan în momentul inspecției. În opinia olandezilor, șoferii sunt responsabili să monitorizeze consumul de AdBlue și să fie atenți la situațiile suspecte.

Amenzile se vor aplica atât pentru conducerea cu un sistem defect sau dezactivat, dar și pentru conducerea cu rezervorul de AdBlue gol din cauza, de exemplu, a lipsei de lichid.

Noile prevederi legislative ce prevăd aceste amenzi vor fi implementate în următoarele luni.