Autoritățile rutiere olandeze testează încă de câțiva ani un sistem de semafoare care acordă prioritate camioanelor, iar un sistem similar a fost dezvoltat de curând și în SUA, pe baza conectivității oferită de tahografe.
Pentru a vedea dacă un astfel de sistem poate fi pus în aplicare la scară largă, autoritățile rutiere olandeze au efectuat o serie de teste lângă aeroportul de la Amsterdam. În cadrul experimentului au fost folosite circa 200 de camioane ce aparțin la 5 companii de transport olandeze. Acestea au avut la bord un sistem iVRI pentru șapte săptămâni, care a conectat 11 semafoare pe traseele N201, N231 și N232, care erau informate de sosirea camionului cu circa 500 m înainte, astfel ca atunci când camionul ajunge în dreptul lor să poată trece cât mai lin posibil, fără a fi nevoit să se oprească și să accelereze din nou.
În cadrul testului s-a monitorizat și consumul de combustibil, dar și viteza medie pe anumite tronsoane. În plus, s-a măsurat cât de des au reușit camioanele să parcurgă un traseu fără a se opri, iar rezultatul a fost comparat apoi cu șapte săptămâni de trafic standard pentru a vedea dacă această conectivitate a semnalelor de trecere a îmbunătățit trecerile. Rezulatele au arătat că, în funcție de traseu, camioanele care foloseau sistemul iVRI au ajuns la viteze medii cu 15 până la 50% mai mari decât fără aplicație. Pe durata întregului test, media de viteză a crescut cu 28%, de la 24,1 km/h fără conectivitate la 30,9 km/h cu conectivitate deoarece în 94% dintre cazuri sistemul a acordat prioritate camioanelor și doar în 6% din cazuri sistemul a refuzat această prioritate, considerând că ar constitui un impediment pentru fluxul general al traficului.
Studiul a mai arătat că, fără sistemul iVRI, exista o șansă medie de 50% ca un camion să treacă prin intersecție fără a încetini sub 5 km/h. După lansarea sistemului iVRI, această șansă a crescut la 55%, situație cauzată de alte mașini, care, de multe ori, erau deja la intersecție când se apropia camionul.
Fiecare trecere de camion cu prioritate a economisit în medie 0,15 litri de combustibil, adică o economie de 20-25 de cenți la fiecare intersecție. În plus, s-a estimat că fiecare astfel de călătorie a economisit 1,5 minute, care se traduce în aproximativ 1,40 EUR, ținând cont de costul mediu al unui minut al unui camion pe traseu.
În final s-a constatat că există un potențial clar de utilizare a acestei tehnologii în viitor, dar testul cu 11 semafoare este încă prea mic pentru a evalua sistemul iVRI din punct de vedere economic, astfel că ar trebui efectuate și mai multe teste, la o scară mult mai mare.