Reamintim că luni, 18 august, este ultima zi în care mai pot fi înlocuite tahografele camioanelor fabricate între 2019 și 2023. Iar de marți, 19 august 2025, devin obligatorii tahografele de ultimă generație, „Smart Tacho 2”, pentru toate camioanele de peste 3,5 t care fac transport internațional în UE, Regatul Unit sau Elveția, echipate anterior cu „Smart Tacho 1”.
Noile dispozitive pot transmite până la 25 de parametri către vehiculele de control ale inspectorilor de control, care vor putea detecta foarte ușor pe cei care nu respectă legea. Mai multe amănunte despre amenzile pentru neechiparea cu noile tahografe găsiți aici https://www.untrr.ro/ro/amenzi-imense-pentru-neinlocuirea-tahografului-cu-smart-tacho-2.html.
Camioanele care încarcă sau descarcă în afara UE, Norvegiei, Regatului Unit sau Elveției pot merge cu vechiul tahograf.
Următoarea modificare în ceea ce privește înlocuirea tahografelor se va face la data de 1 iulie 2026 pentru vehiculele cu masa maxim autorizată cuprinsă între 2,5 și 3,5 t, folosite, la fel ca celelalte, în transport internațional în cadrul UE.