Noua CE îsi incepe mandatul azi

Președinta Ursula von der Leyen, care conduce Comisia Europeană din 2019, a început un al doilea mandat, alături de o nouă echipă de comisari, la 1 decembrie 2024.

Un nou mandat legislativ

Președinta, împreună cu noul Colegiu al Comisarilor, a stabilit prioritățile Comisiei Europene pentru perioada 2024-2029, pe baza orientărilor politice prezentate Parlamentului European în ziua alegerii sale.

Comisia Europeană și-a stabilit obiective ambițioase pentru perioada 2024-2029, ghidată de șapte priorități esențiale:

–   – prosperitatea sustenabilă și competitivitatea Europei

–   – apărarea și securitatea europeană

–   – sprijinirea oamenilor, întărirea societăților și a modelului social european

–   – calitatea vieții: securitatea alimentară, apă și natură

–   – protejarea democrației și valorilor europene

–   – Europa la nivel global – parteneriate

–   – Pregătirea UE pentru viitor

Aceste obiective vizează crearea unei Uniuni mai rapide, mai simple și mai unite – o Uniune care să sprijine cetățenii și afacerile, să ia măsuri decisive acolo unde impactul poate fi cel mai mare și să promoveze ambițiile comune.

Colegiul Comisarilor este format din reprezentanți ai celor 27 de țări ale UE

Cei 27 de membri ai Colegiului sunt numiți ca lideri politici ai Comisiei Europene pentru un mandat de 5 ani. Președinta Comisiei atribuie fiecărui comisar responsabilități pentru anumite domenii de politică.

România este reprezentată în noua Comisie Europeană de Roxana Mînzatu – Vicepreședinte Executiv (2024-2029) pentru portofoliul Drepturi Sociale și Competențe, Locuri de Muncă de Calitate și Pregătire. În calitate de Vicepreședinte Executiv pentru Drepturi Sociale, Competențe, Locuri de Muncă de Calitate și Pregătire, Roxana Mînzatu are misiunea de a coordona activitatea generală privind consolidarea capitalului uman al Europei. Aceasta include domenii precum competențele și educația, dar și cultura și sportul, pentru a sprijini dezvoltarea socială și economică a Uniunii Europene.

Apostolos Tzitzikostas (Grecia) este noul Comisar pentru Transport și Turism Durabil. Misiunea sa este de a face transportul european mai competitiv, sustenabil și rezistent la șocurile viitorului, asigurând totodată că acesta este sigur și accesibil pentru toți cetățenii Uniunii Europene.

[email protected]