Marea Britanie: declarațiile S&S, sondaj și info suplimentare

Începând cu 31 ianuarie 2025 Marea Britanie va elimina scutirea declarației de siguranță și securitate (S&S) pentru importurile din UE, ceea ce înseamnă că mărfurile care vor intra în Marea Britanie din UE vor trebui să fie însoțite de declarații S&S, cunoscute și sub numele de Declarații sumare de intrare (ENS).

Pentru a veni în sprijinul operatorilor de transport privind depunerea declarațiilor ENS, agenția guvernamentală vamală a Regatului Unit – HMRC a publicat mai multe materiale informative:

– prezentare generală a modului de depunere a declarațiilor de siguranță și securitate

– prezentare privind aplicarea ENS pentru mărfurile transportate prin Eurotunnel

– prezentare privind aplicarea ENS pentru mărfurile transportate Ro-Ro

În plus, HMRC derulează un sondaj prin care transportatorii pot verifica nivelul de pregătire privind depunerea declarațiilor se siguranță și securitate. Sondajul este anonim și este disponibil până marți, 10 decembrie 2024. Link la sondaj: https://forms.office.com/e/Ne7ZERRfJM

Sursa: HMRC și RHA