În Europa tot mai multe camione au instalații luminoase în interiorul cabinei, așa-numiții „ochii diavolului“, care noaptea srălucesc în culoarea roșie sau galbenă. Majoritatea statelor europene au reguli clare cu privire la culoare și amplasarea luminilor pe vehicul, astfel culoarea roșie ar trebui să existe doar în partea din spate a vehiculului. Folosirea luminii LED necertificată poate duce la suspendarea certificatului de înmatriculare al vehiculului, deși amenzile sunt, în general, de doar 100 sau 200 de euro. Iar dacă, în urma unui control șoferul este nevoit să demonteze lumina respectivă, poate însemna o livrare întârziată.
Cum o astfel de modificare este vizibilă de la distanță pe timp de noapte, ar putea deveni curând un motiv pentru inspectorii rutieri de a opri și amenda vehiculul în cauză. Recent, aceste modificări au intrat în vizorul inspectorilor din Spania și Marea Britanie, care au început deja să aplice amenzi. Poliția avertizează că acest tip de iluminat poate fi considerat periculos și înșelător pentru ceilalți participanți la trafic. În plus, culoare roșie este rezervată pentru spatele mașinii, iar prezența sa în față încalcă regulile de omologare.