Italia: Lipsa semnalelor GNSS se pedepsește aspru

Tahografele inteligente dau, din nou, bătăi de cap șoferilor. Potrivit presei italiene, șoferii de acolo se confruntă cu o presupusă absență a semnalului GNSS de la tahografele Smart 2. În cazul în care constată această disfuncționalitate, inspectorii italieni aplică regulile interne pentru folosirea unui tahograf modificat sau nefuncțional ce prevede amenzi cuprinse între 866 și 3.464 de euro, la care se adaugă suspendarea permisului de până la trei luni și o deducere de 10 puncte. Însă, potrivit unei circulare a Ministerului de interne italian, lipsa semnalului GNSS nu trebuie interpretată ca o defecțiune. Codurile de eroare „!1C” și „!0F”  indică o anomalie software sau o problemă cu autentificarea semnalului de satelit, însă tahograful continuă să funcționeze corect. Același lucru este menționat și de Regulamentul 799/2016, care distinge anomaliile de defecțiuni printre care se numără și lipsa unui semnal GNSS. În plus, chiar UE a raportat în mai o creștere a interferențelor cu semnalele GNSS, care provin în special din Rusia și Belarus și care pot bloca sau distorsiona semnalul.