Italia va beneficia de 1.357 noi locuri de parcare sigure pentru camioane și șoferi în cadrul proiectului european Pass4Core 2, finanțat parțial prin fondurile CEF-Transport ale Comisiei Europene. Zonele de odihnă din Pordenone, Bologna, Padova, Frosinone și San Benedetto sunt aproape finalizate, cu o investiție totală de peste 12 milioane de euro.
Acestea se adaugă celor 1.047 locuri create prin prima ediție Pass4Core și celor 683 prevăzute pentru faza a treia, lansată în martie 2025 și programată să continue până la sfârșitul lui 2027. În total, inițiativa va genera peste 3.000 de spații de parcare certificate, destinate vehiculelor grele.
Parteneriatul, lansat în 2018, reunește mai multe terminale logistice și concesionari de autostrăzi, cu sprijinul RAM (compania Ministerului italian al Infrastructurii și Transporturilor) și al ESPORG, organizația europeană care certifică parcările sigure pentru camioane.