IMM-urile germane își retrag afacerile externe

Tot mai multe IMM-uri germane își retrag afacerile din străinătate. Potrivit unui studiu realizat de KfW, în 2022 erau 880.000 de IMM-uri germane care operau în afara țării, număr care a ajuns la 763.000 în 2023. Motivele sunt legate de tensiunile geopolitice din Ucraina și Orientul Mijlociu, concurența crescută din partea Chinei și politica comercială a Statelor Unite, dar și îngrijorările privind competitivitatea Germaniei ca loc de afaceri.

Potrivit unui sondaj realizat de KfW în prima lună din acest an, doar 21% dintre IMM-urile germane care operează în afara țării și-au crescut vânzările externe anul trecut, pe când la 25% acestea au scăzut. Astfel că, în următorii ani multe companii au decis să își concentreze eforturile mai degrabă pe consolidare decât pe extindere.

Cea mai importantă piață pentru export rămâne tot Europa, în special Austria, Elveția, Benelux și Franța, potrivit datelor din 2023. În schimb, firmele care au relații comerciale cu SUA, circa 16% dintre IMM-uri, sunt deosebit de afectate.

[email protected]