Scopul prezentei hotărâri îl constituie instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma restituirii sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul redus al accizelor stabilit prin prezenta hotărâre, conform art. 342 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, denumită în continuare compensarea creşterii accizei.
(1)Nivelul redus al accizei prevăzut la art. 1 alin. (1) este de:
a)2.149,35 lei/1.000 litri, în perioada 1 octombrie 2025-31 decembrie 2025 inclusiv;
b)2.154,29 lei/1.000 litri, în perioada 1 ianuarie 2026-31 martie 2026 inclusiv.
(2)Valoarea ajutorului de stat acordat pentru compensarea creşterii accizei la motorină este de 40 bani pe litrul de motorină achiziţionată în perioada 1 octombrie 2025 – 31 decembrie 2025 inclusiv, respectiv 65 bani pe litrul de motorină achiziţionată în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 martie 2026 inclusiv.