Emisiile ar trebui reduse cu 90% până în 2040

Comisia Europeană a prezentat pe data de 2 iulie la Bruxelles o propunere de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 90% până în 2040 comparativ cu nivelul din 1990. Iar o parte din acest obiectiv se va compensa cu certificate climatice recunoscute internațional. 

 

În prezent, planurile UE prevăd reducerea emisiilor cu 55% până în 2030 față de 1990 și atingerea neutralității climatice până în 2050.

Noul obiectiv climatic urmează să fie aprobat de Parlamentul European și de statele comunitare.

Președinta VDA, Hildegard Müller a explicat că obiectivul pentru 2040 trebuie să fie fezabil din punct de vedere economic și acceptabil din punct de vedere social. Însă, potrivit acesteia, în prezent este neclar modul în care emisiile de CO2 pot fi reduse cu 90% până în 2040 în întreaga Europă.

Müller a explicat că, în domeniul transporturilor ar trebui să se pună accentul pe infrastructura de realimentare și încărcare cu H2 la nivel european. În plus, ar trebui dezvoltată în continuare comercializarea certificatelor de emisii, transformându-se într-un instrument cu adevărat important pentru transporturi și construcții. 

Alianța eFurel consideră, printre altele, că fără decarbonizarea flotei existente de aeronave, nave și vehicule, nu pot fi atinse obiectivele climatice. Iar un amestec de 5% de combustibili electrici pe piața europeană a combustibililor până în 2030 ar economisi 60 de milioane de tone de CO2 anual.