EES intră în vigoare pe 12 octombrie

Din 12 octombrie 2025, frontierele externe Schengen vor funcționa după reguli noi: Entry/Exit System (EES) înlocuiește ștampila clasică din pașaport cu o înregistrare digitală bazată pe date biometrice.

Sistemul se aplică în toate statele Schengen și țările asociate – de la Spania, Franța și Germania până la România, Polonia și Norvegia. Excepție fac doar Irlanda și Cipru. Practic, orice intrare a unui cetățean non-UE într-una dintre aceste țări va fi înregistrată automat, cu date biometrice atașate.

Profilul digital creat la prima trecere a frontierei va rămâne valabil 3 ani sau până la expirarea pașaportului. La vizitele următoare, va fi suficientă o scanare rapidă a documentului, dar regula de ședere – 90 de zile într-o perioadă de 180 – va fi aplicată și monitorizată strict de sistem.

Deși autoritățile europene promit o implementare progresivă, până pe 9 aprilie 2026, primele luni sunt considerate critice, existând riscul de cozi și întârzieri.

Recomandările UNTRR pentru operatorii de transport

  • Luați în calcul timp suplimentar la planificarea curselor, în special pe relația UK–Franța.
  • Asigurați-vă că șoferii din afara UE au pașapoarte valabile cel puțin 3 luni după încheierea călătoriei.
  • Explicați-le procedura biometrică pentru a evita confuzii la frontieră.
  • Pregătiți documentele care atestă eventuale excepții (rezidență, statut diplomatic).
  • Urmăriți noile reguli, inclusiv lansarea ETIAS din 2026, care va introduce o autorizare electronică obligatorie înainte de călătorie.