Deși economia germană dă semne de redresare, iar producția locală este în creștere, oferta de transport de aici este tot mai redusă, potrivit celor mai recente date ale Institutului Polonez de Transport Rutier (PITD). Astfel că în iunie și iulie, tarifele de transport au crescut pe aproape toate rutele, una dintre cele mai mari scumpiri fiind pe traseul dintre Germania și Olanda cu peste 15%. Cele mai multe curse comunitare continuă să fie realizate de transportatorii polonezi, însă cota acestora de piață este în scădere, astfel că, potrivit PITD, decalajul ar putea fi completat de transportatorii români, cehi și lituanieni.
Transportatorii polonezi, printre cei mai activi de pe piața din Germania, au avut de suferit după ce piața germană s-a contractat cu 2,8% în 2024, ceea ce a dus la o reducere cu circa 10% a serviciilor de transport. Atunci piața de transport poloneză s-a redus cu 4,4%, ceea ce a influențat considerabil cota acestora în întreaga comunitate. Și, chiar dacă datele din iulie anul acesta indică o creștere a activității clienților către și dinspre Germania, activitatea companiilor de transport a scăzut pe 13 din cele 18 rute analizate. Potrivit reprezentanților PITD, această situație ar putea crea un blocaj logistic în calea redresării economice. Iar plecarea companiilor de transport nu este temporară, ci rezultatul unor probleme fundamentale, pe termen lung, care afectează industria.
Criza din 2023-2024 a afectat major piața de transport prin costurile crescute la combustibil și cele cu forța de muncă, dar și prin obligațiile impuse de Pachetul Mobilitate și înlocuirea tahografelor, iar acum o redresare este foarte dificilă. Potrivit datelor prezentate de PITD, indicele falimentelor companiilor de transport din UE a atins 178,7 puncte în al doilea trimestru, adică aproape dublu față de nivelul dinainte de pandemie. Iar înmatriculările de camioane noi în Germania au scăzut cu până la 27,5% față de anul precedent.
În aceste condiții, și transportatorii își schimbă strategia și se îndreaptă spre cursele cele mai profitabile. Un exemplu este ruta Germania-Olanda, unde în iulie cererea de transport a crescut cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut, așa că și prețurile s-au ridicat cu 15,2%.
Potrivit PITD, în iunie și iulie, nu a existat nicio rută pe care tarifele să nu fi crescut față de anul precedent. Luna trecută, cea mai mare creștere a tarifelor a fost pe ruta Germania-Danemarca (peste 20% față de anul precedent), iar alte 10 rute au depășit pragul de 10%. Cea mai mică creștere a tarifelor a avut loc pe ruta Polonia-Germania (mai puțin de 5%).
Însă, deși transportatorii polonezi rămân lideri în regiune, cota lor de piață în UE a scăzut de la 20,2 la 19,7%, decalaj pe care se pare că îl completează transportatorii noștri, cei din Republica Cehă și cei din Lituania.