De la 1 martie 2025, amenzi de până la 30.000 euro

În februarie a intrat în vigoare și OG 5/2025 de modificare și completare a  OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.

Astfel că, utilizarea unui vehicul fără a avea instalat un tahograf omologat sau utilizarea unui vehicul dotat cu o generaţie şi/sau versiune de tahograf care nu corespunde cerinţelor legale reprezintă o încălcăre deosebit de gravă a legislației sociale și fapta se sancționează cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier/întreprinderii.

După perioada de 2 luni de educare, operatorii de transport care nu au montat pe vehicul tahograful G2V2 riscă amenzi foarte mari. Excepție, vehiculele dotate cu tahografe inteligente de generația 1 care vor trebui să se echipeze până la 18 august 2025, iar de la 1 iulie 2026, măsura va fi obligatorie și pentru vehiculele uşoare (2,5-3,5 t) care efectuează transport internațional.

 Asociația Transportatorilor Rutieri Pomeranian din Gdynia (Polonia) au publicat amenzile pe care le pot aplica inspectorii de control în diverse state membre UE:

– Germania: între 750 și 30.000 de euro, cu posibilitatea suspendării beneficiilor de transport.

– Austria: între 200 și 1.500 de euro.

– Franța: între 2.500 și 4.500 de euro.

– Spania: până la 900 de euro pentru șoferi și între 1.659 și 16.596 de euro pentru companii.

– Polonia: 2.340 de euro pentru compania de transport, 465 EUR pentru managerul de transport.

– Belgia: între 400 și 5.000 de euro.

– Bulgaria: până la 3.417 de euro.

– Croația: între 390 și 920 de euro pentru șoferi și între 1.980 și 3.310 de euro pentru companii.

– Danemarca: 805 de euro pentru șofer și 1.610 de euro pentru companie.

– Estonia: până la 800 de euro pentru șoferi și 3.200 de euro pentru proprietarii vehiculelor.

– Grecia: 3.000 de euro.

– Ţările de Jos: 4.400 de euro.

– Italia: între 866 și 3.464 de euro.

– Suedia: până la 1.800 de euro

– Cehia: între 4.000 și 18.500 de euro

– Lituania: între 560 și 1.140 de euro pentru șofer şi între 1.400 și 2.800 de euro pentru transportator.

– Portugalia: de la 1.200 la 6.000 de euro.

 

[email protected]