Asociația britanică a transportatorilor rutieri (RHA) avertizează că deficitul de șoferi a atins niveluri nemaiîntâlnite de la pandemie, problema fiind rezultatul unor dezechilibre acumulate de mulți ani.
În timp ce sectoarele foarte specializate și bine plătite, cum este transportul de cisterne, sunt mai puțin afectate, piața generală de transport suferă. Presiunea constantă pentru reducerea tarifelor impusă de expeditori a erodat marjele companiilor și a dus la scăderea capacității de transport, ceea ce vulnerabilizează lanțurile de aprovizionare.
Problema nu se limitează la Marea Britanie. În Irlanda, operatorii semnalează că se apropie de un „punct critic” înainte de sezonul de iarnă, în condițiile în care tinerii evită profesia, iar mulți aleg să plece spre piețe mai atractive precum Noua Zeelandă și Australia. Încercările de a recruta șoferi din afara UE, inclusiv din Africa de Sud, sunt îngreunate de proceduri birocratice care pot întârzia angajările cu până la un an.
La nivel global, la sfârșitul anului trecut, Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU) estima că 3,6 milioane de posturi de șofer sunt neocupate în 36 de țări ce reprezintă 70% din PIB-ul mondial. Doar 6,5% dintre șoferi au sub 25 de ani, în timp ce peste 31% au mai mult de 55 de ani și se apropie de pensionare. În următorii cinci ani, se estimează că 3,4 milioane de șoferi vor ieși din piața muncii, ceea ce ar putea genera un blocaj de proporții.

Deși automatizarea este văzută de unii ca soluție pe termen lung, RHA atrage atenția că există probleme operaționale simple ce pot fi rezolvate imediat: reducerea timpilor de așteptare în centrele logistice și o mai bună coordonare între expeditori și transportatori ar putea face meseria mai atractivă și mai eficientă, fără a aștepta apariția camioanelor autonome.
Sursă foto: iru.org