MTI și MAE pregătesc o analiză a impactului, în urma intrării în vigoare a Pachetului Mobilitate 1, asupra operatorilor de transport. Analiza va sta la baza prezentării ședinței de audiere a pledoariilor în cauzele C-541/20 – C-555/20 (cererile în anulare introduse de România împotriva unor prevederi din Pachetul Mobilitate I), programată pentru perioada 24-25.04.2023.

Pentru a fundamenta caracterul inadecvat/disproporționat al măsurilor contestate, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) invită operatorii de transport să completeze un chestionar privind problemele identificate/întâmpinate în urma intrării în vigoare a Pachetului Mobilitate 1, respectiv:

a) întoarcerea vehiculului;

b) restricții suplimentare la cabotaj;

c) întoarcerea conducătorului auto;

d) interdicția efectuării perioadei de repaus săptămânal în cabina autovehiculului și

e) norme privind detașarea conducătorilor auto

Chestionarul poate fi accesat aici și poate fi completat până pe 12.04.2023.