În ultima perioadă se pare că sunt tot mai dese cazurile de neutralizare a scrisorilor de trăsură CMR, potrivit unui raport al firmei de avocatură poloneze Koben. Procesul de neutralizare implică ștergerea sau modificarea intenționată a datelor dintr-un document, inclusiv a celor referitoare la expeditor sau destinatar, care, de obicei, sunt efectuate la cererea uneia dintre părțile contractante pentru a proteja relațiile comerciale, a menține o bază de clienți sau din alte motive.
Neutralizarea CMR-ului poate aduce, însă, multe dezavantaje transportatorului, inclusiv refuzul companiei de asigurări de a plăti despăgubiri în temeiul poliței de răspundere civilă a transportatorului.
Potrivit Koben, neutralizarea CMR este eliminarea sau modificarea intenționată a datelor principale, în special a celor despre părțile implicate în transport în special pentru protejarea secretelor comerciale, prevenirea contactului direct dintre expeditor și destinatar și conservarea know-how-ului sau a bazei de clienți.
În practică, se întâlnesc cazuri în care se schimbă locul de livrare pentru a duce mărfurile la un alt cumpărător, ocolind destinatarul inițial, sau sunt indicate date false despre expeditor sau destinatar în scrisoarea de trăsură, la instrucțiunile clientului.
Firma de avocatură avertizează că aceste modificări nu ar trebui să contravină prevederilor Convenției CMR, Legii transporturilor și Codului Civil. Potrivit art. 55a din Legea transporturilor din Polonia, expeditorului i se interzice să introducă în scrisoarea de trăsură informații care nu corespund circumstanțelor reale. Cerințe care se aplică și expeditorului, destinatarului și organizatorului de transport. Amenzile prevăzute aici sunt cuprinse între 11 și 2.800 de euro, transportul este considerat necorespunzător iar pretențiile în caz de daună sunt refuzate.
Ceea ce este încă și mai grav este că neutralizarea CMR poate duce la excluderea acoperirii de asigurare, refuzul plății despăgubirilor și plasarea întregii răspunderi financiare asupra transportatorului.