Începând cu 1 octombrie 2026, transportatorii care utilizează vehicule de marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone vor trece la noul sistem de tarifare rutieră TollRo, în care suma datorată va fi calculată în funcție de distanța parcursă.
Tariful aplicat pentru fiecare kilometru va depinde de masa totală maximă autorizată a vehiculului, clasa EURO și categoria drumului utilizat. Nivelurile au fost stabilite prin Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1.925/2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 940/10.10.2025.
Tarife TollRo – lei/km, TVA inclus (Ordinul MTI nr. 1.925/2025)
| Categoria vehiculului | Tip drum | EURO VI | EURO V–IV | EURO III–0 |
|---|---|---|---|---|
| >3,5 t – ≤7,5 t | Autostrăzi și drumuri expres | 0,17 | 0,19 | 0,22 |
| Drumuri naționale | 0,08 | 0,10 | 0,11 | |
| >7,5 t – <12 t | Autostrăzi și drumuri expres | 0,29 | 0,33 | 0,37 |
| Drumuri naționale | 0,14 | 0,16 | 0,19 | |
| ≥12 t | Autostrăzi și drumuri expres | 0,48 | 0,55 | 0,62 |
| Drumuri naționale | 0,24 | 0,28 | 0,31 |
Tarifele sunt exprimate în lei/km și includ TVA. Pentru un camion de cel puțin 12 tone, de exemplu, tariful este de 0,48 lei/km pentru EURO VI, 0,55 lei/km pentru EURO V–IV și 0,62 lei/km pentru EURO III–0 pe autostrăzi și drumuri expres. Pe drumurile naționale, tarifele pentru aceeași categorie sunt de 0,24, 0,28 și, respectiv, 0,31 lei/km.
TollRo se calculează prin înmulțirea tarifului unitar corespunzător vehiculului cu distanța parcursă pe sectoarele de drum incluse în domeniul SETRE România.
Ordinul prevede și actualizarea anuală a tarifelor, în luna decembrie, în funcție de indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, noile valori urmând să se aplice de la 1 ianuarie al anului următor. CNAIR are obligația de a informa utilizatorii și de a publica nivelurile actualizate pe propria pagină de internet.
Ce se întâmplă dacă TollRo nu este plătit?
Legea nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România stabilește și regimul aplicabil în cazul neplății TollRo.
Potrivit art. 19 alin. (15)–(17) din lege, plata efectuată în termenul prevăzut la alin. (14) pune capăt neplății și oricăror sancțiuni ulterioare împotriva deținătorului vehiculului. În schimb, dacă TollRo datorat nu este achitat în termenul prevăzut de lege, fapta constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Legea stabilește două situații:
- dacă poate fi determinată distanța parcursă pe domeniul SETRE România, amenda este cuprinsă între de 10 ori și de 20 de ori cuantumul TollRo datorat;
- dacă nu poate fi determinată distanța parcursă, amenda este de 5.000 de lei.
Tariful unitar TollRo va fi actualizat anual, în luna decembrie, în funcție de indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, iar noile valori se vor aplica de la 1 ianuarie al anului pentru care au fost calculate. CNAIR trebuie să informeze utilizatorii cu privire la actualizarea tarifelor și să publice noile valori pe propria pagină de internet.