Inspecția Muncii a anunțat Campaniile de control pe care le vor derula în cursul anului 2025.
Astfel că , pe tot parcursul anului 2025 Inspecțiile teritoriale de muncă vor viza verificarea modului în care se respectă legislația în domeniul relațiilor de muncă în transportul rutier.
Motivare: În cadrul campaniei se urmărește verificarea angajatorilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier, în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, în special a celor privind timpul de muncă şi de odihnă ale conducătorilor auto, a legislației și a directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse în legislația națională. Scopul acestei campanii este de a informa cu privire la actele normative incidente, în contextul controalelor rutiere efectuate cu lucrători din cadrul ISCTR, a controalelor efectuate la depozitele vamale sau logistice ale retailor sau la sediul/punctul de lucru declarat al operatorilor de transport rutier.
Obiectivele campaniei:
– Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă;
– Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier, a prevederilor legale privind timpul de muncă şi de odihnă;
– Eliminarea tuturor neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare.
Inspectorii teritoriali de muncă vor stabilii grupul țintă conform bazei proprie de date proprii fiecărui județ, evidența situațiilor trimestriale; sesizări; verificarea măsurilor dispuse anterior etc.).