După ce producătorii europeni de camioane au fost excluși de pe piața din Rusia, chinezii s-au grăbit să le ia locul, astfel că doar în câteva luni unul dintre cele mai achiziționate modele din țară era Sitrak C7H, dezvoltat de Sinotrak din Hong Kong. Ulterior au intrat pe piața rusă și alte zeci de modele noi precum Donfeng, Shacman, Foton sau Faw. În plus, anul trecut, chiar și producătorul local Kamaz a avut de suferit din cauza concurenței chinezești. De la începutul acestui an, însă, Ministerul Comerțului din Rusia a introdus controale asupra importatorilor de vehicule din China și a blocat mărcile care nu respectă cerințele de siguranță impuse de legislația actuală. Sitrak și Howo au fost acuzați că au instalat pe vehicule dispozitive de apel de urgență învechite, ieftine și neconforme cu reglementările actuale. În mai puțin de un an, aceste vehicule au fost implicate în 422 de accidente rutiere, fiind o amenințare imediată pentru viața și sănătatea șoferilor și cetățenilor. De aceea, importurile acestor mărci au fost blocate, iar circa 15.000 de vehicule au fost chemate pentru verificare tehnică. Marca Shacman a fost blocată și supusă sancțiunilor din cauza unor defecte tehnice precum izolare fonică insuficientă sau sisteme de siguranță proaste. Autoritățile ruse au decis să anuleze certificatele de înmatriculare și să blocheze înregistrarea vehiculelor noi în registrul oficial. Potrivit presei locle, în depozitele lui Shacman sunt peste 13.000 de camioane nevândute, cu un prejudiciu de circa 1,2 milioane de euro.