ANAF are voie să oprească vehiculele în trafic

Personalului echipelor mobile din cadrul Autorităţii Vamale Române, precum şi ale organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aflate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv verificarea legalității unui transport care ține de legislația vamală sau Sistemul RO e-Transport, RO e-Sigiliu sau altă legislație din domeniul fiscal au dreptul să oprească vehiculele în trafic pentru control.

Inspectorii din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inclusiv Inspectorii de la Antifraudă, precum și funcționarii din cadrul Autorității Vamale Române au dreptul să oprească vehiculele rutiere în trafic.

Nerespectarea semnalelor personalului echipelor mobile din cadrul Autorității Vamale Române, precum şi ale organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală constituie contravenții şi se sancționează cu 4-5 puncte amendă, (clasa a II-a de sancțiuni), respectiv 810,00 lei-1.012,50 lei.

Pe lângă amendă, conducătorul auto mai primește și 3 puncte penalizare.

Codul Rutier (OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice) prevede:

  •        Că funcţionarii din cadrul Autorităţii Vamale Române, respectiv al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care, în scopul exercitării atribuţiilor de control specifice, efectuează semnale de oprire pentru conducătorii autovehiculelor, sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive şi mijloace de protecţie fluorescent-reflectorizante pe fond de culoare verde, respectiv roşie, stabilite prin hotărâre a Guvernului
  •          Autovehiculele Autorităţii Vamale Române, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au semnale speciale de avertizare luminoase emise intermitent de lumină albastră, identice ca autovehiculele aparținând poliţiei, jandarmeriei, poliției de frontieră.
  •    Pe autovehiculele Autorităţii Vamale Române, precum şi ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, inscripţionate vizibil cu denumirea şi sigla instituţiei din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuţiilor de control specifice, potrivit legii.

Bineînțeles, că pe lângă aceste sancțiuni aplicate de poliție, organele de control fiscale și vamale aplică și sancțiunile legislației specifice atribuțiilor de control.

[email protected]

 

 

B