Acordul anunțat recent de Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții privind o facilitate de 3 miliarde de euro din ETS2 reprezintă un pas pozitiv pentru accelerarea investițiilor verzi, însă ridică semne de întrebare în ceea ce privește accesul efectiv al transportului rutier comercial la aceste fonduri.
Facilitatea ETS2 Frontloading are ca scop sprijinirea statelor membre care au transpus deja ETS2, permițându-le să prefinanțeze măsuri de decarbonizare înainte de 2028, momentul în care veniturile generate de noul sistem de comercializare a certificatelor de emisii sunt așteptate să înceapă să fie colectate.
Totuși, potrivit IRU, anunțul nu oferă detalii concrete privind funcționarea mecanismului, structura facilității sau criteriile de alocare a fondurilor. Deși comunicarea oficială face referire, la nivel general, la sprijinirea investițiilor în clădiri și transport rutier, nu sunt clar definite prioritățile și nici modul în care transportul rutier comercial va fi susținut în mod concret.
Această lipsă de claritate generează riscul unor abordări neuniforme între statele membre, fără garanția că operatorii de transport rutier vor avea acces predictibil și echitabil la instrumentele de finanțare asociate ETS2.
În același timp, ETS2 va introduce, începând din 2028, un preț al carbonului aplicabil combustibililor utilizați în transportul rutier, cost care se va reflecta în prețul motorinei și benzinei. Deși sistemul este conceput pentru a stimula tranziția verde, acesta va conduce inevitabil la creșterea costurilor de operare pentru transportatori, fără a exista, în prezent, o garanție clară că o parte semnificativă din veniturile generate va fi reinvestită în decarbonizarea transportului rutier.
O tranziție viabilă din punct de vedere economic și echitabilă social poate fi realizată doar dacă expunerea la costurile carbonului este corelată cu mecanisme de sprijin investițional clare și accesibile, în special pentru:
- vehicule cu emisii zero,
- infrastructură de încărcare și alimentare,
- conexiuni la rețea și modernizarea depozitelor,
- întreprinderile mici și mijlocii din transport.
Deși vehiculele grele cu emisii zero încep să intre pe piață, iar dezvoltarea infrastructurii este în curs tranziția rămâne extrem de costisitoare, necesitând investiții inițiale semnificative. În acest context, continuitatea finanțării la nivel european și alinierea dintre disponibilitatea vehiculelor și infrastructură sunt esențiale pentru menținerea ritmului de decarbonizare.
În concluzieeste necesară o implicare mai strânsă a Comisiei Europene și a statelor membre, astfel încât transportul rutier comercial să fie reflectat corespunzător în planurile naționale de climă și măsurile de finanțare asociate ETS2, pentru a asigura o tranziție predictibilă și sustenabilă pentru sector.