Problema parcărilor securizate este încă nerezolvată

Cele mai multe furturi din camioane au loc în pauzele șoferilor, iar pentru hoți nu mai este o problemă să acționeze în plină zi și chiar și pe drumurile publice. Fenadismer împreună cu Continental au realizat anul trecut în octombrie un sondaj în rândul companiilor de transport spaniole. Rezultatele au arătat că peste jumătate din cei chestionați au fost victima unor astfel de hoți în ultimii cinci ani, iar 60% dintre evenimente au avut loc în parcări nesecurizate sau în zonele de serviciu, urmate în topul celor mai nesigure locații, de punctele de încărcare sau descărcare și de traseu.

Peste 90% dintre furturile semnalate de transportatori în Spania au avut loc la Madrid, Catalonia și Andaluzia, iar 30% din jafuri se petrec din decembrie până în februarie.

Federația atrage atenția că, deși UE a oferit finanțare pentru construirea de parcări securizate sau de adaptare a celor existente la normele pe care acestea trebuiau să le îndeplinească până în 2022, problema nu s-a rezolvat încă. Astfel, deși potrivit standardului UE, pe principala rețea rutieră europeană ar trebui să existe o zonă de parcare securizată la fiecare 100 de kilometri, în Spania sunt doar 50 astfel de locații.