IRU, împreună cu Rețeaua pentru Mobilitate Durabilă, și-au exprimat îngrijorări serioase cu privire la propunerea Comisiei Europene privind „Ecologizarea Flotelor Corporative”.
Într-o scrisoare comună adresată Comisarului European pentru Transport Durabil și Turism, Apostolos Tzitzikostas, IRU și Rețeaua pentru Mobilitate Durabilă au solicitat reconsiderarea propunerii care ar putea include ținte obligatorii de achiziție pentru vehicule electrice cu baterii (BEV) și vehicule cu celule de combustibil pe bază de hidrogen (FCV).
Scrisoarea evidențiază riscuri semnificative asociate adoptării unei astfel de legislații, avertizând că aceasta ar putea distorsiona piețele, crește costurile și încetini reînnoirea flotelor, punând totodată în pericol lanțurile de aprovizionare. În schimb, documentul pledează pentru politici și stimulente care să faciliteze și să accelereze transformarea durabilă a flotelor.
Nu există dovezi că stabilirea unor ține obligatorii de achiziție va accelera ecologizarea flotelor. Mai mult, este de neînțeles cum UE poate considera o astfel de intervenție fără precedent într-o economie de piață liberă, încercând să reglementeze cererea, mai ales că nu există un eșec demonstrat al pieței.
Pactul Verde a fost adoptat și se află acum în faza experimentală. Condițiile care să permită transformarea verde pur și simplu nu sunt încă pregătite, iar UE deja se gândește la o măsură intervenționistă, tipică unei economii planificate. Acest lucru este inacceptabil pentru operatorii de transport, consideră IRU. „Am înțeles că mesajul președintelui CE von der Leyen vizează creșterea competitivității economiei UE, dar această idee nu este aliniată cu acea viziune.” a spus Directorul Advocacy UE al IRU, Raluca Marian.
Un parcurs sustenabil bazat pe piață
Semnatarii subliniază că eforturile voluntare ale operatorilor de flote, sprijinite de infrastructură și stimulente fiscale, s-au dovedit deja eficiente.
Impunerea obligațiilor de achiziție pentru BEV riscă să submineze libertatea pieței și angajamentul Europei față de neutralitatea tehnologică, un principiu consacrat în Ghidurile Politice ale președintelui von der Leyen.
Scrisoarea scoate în evidență principalele preocupări, inclusiv:
- Distorsiuni ale pieței: țintele obligatorii ar putea crește prețurile BEV, reducând investițiile în flote.
- Lacune în infrastructură: lipsa stațiilor de încărcare și alimentare, precum și capacitatea insuficientă a rețelei electrice, rămân bariere majore.
- Constrângeri tehnologice: țintele obligatorii limitează în mod nedrept opțiunile numai la BEV și celulele de combustibil pe bază de hidrogen, ignorând rolul combustibililor regenerabili și cu emisii reduse de carbon.
Soluții practice pentru flote verzi
Semnatarii propun măsuri dovedite, practice și bazate pe piață pentru accelerarea ecologizării flotelor corporative, inclusiv:
- Extinderea infrastructurii de reîncărcare și alimentare, cu ținte obligatorii la nivelul întregii UE.
- Modernizarea rețelei electrice a UE pentru a satisface cererea crescută.
- Introducerea de stimulente fiscale pentru a face toate tehnologiile ZEV (vehicule cu emisii zero) mai accesibile.
- Sprijinirea unei definiții largi a ZEV-urilor, care să includă vehiculele hibride avansate, plug-in și vehicule alimentate cu combustibili regenerabili.
Un apel la colaborare
IRU și Rețeaua pentru Mobilitate Durabilă invită factorii de decizie politică să se angajeze într-un dialog deschis și constructiv și să se concentreze pe soluții practice și durabile.
„Prin crearea condițiilor adecvate, putem obține progrese reale pentru afaceri, cetățeni și mediu”, consideră IRU.