Polonia: modificări legislative privind transportul rutier de deșeuri

Pe 22 februarie 2022, au intrat în vigoare modificări în sistemul de monitorizare a transportului rutier și feroviar de mãrfuri (SENT) în Polonia.
Noul regulament extinde lista mãrfurilor supuse declarațiilor obligatorii în sistemul de monitorizare a transporturilor.
Vor fi incluse și mărfurile care se încadreazã la codul NC 3814 care conțin mai mult de 70% ulei din petrol, altele decât mãrfurile care se încadrează la acea poziție, care conțin alcool etilic. Livrãrile de astfel de mãrfuri cu o greutate mai mare de 500 kg sau cu un volum mai mare de 500 de litri vor fi supuse notificãrii. Transportul mãrfurilor în regim vamal și reexport, precum și mãrfurile unitare de pânã la 11 litri vor fi scutite de la obligația de declarare.
Importul și tranzitul deșeurilor:
Obligația de notificare se va aplica și transporturilor de deșeuri care sunt:
– importate în Polonia sau transportate „în tranzit” dintr-un stat membru UE în alt stat membru UE, prin Polonia și,
– expediate în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 privind transferurile de deșeuri.
Excepții:
Transporturile de deșeuri în cadrul unui regim vamal de tranzit vor fi exceptate de la aceastã obligație. Excepțiile vor include, de asemenea, deșeurile enumerate în Anexa III sau IIIB la Regulamentul 1013/2006 și amestecuri care nu sunt clasificate în niciun cod în Anexa III la Regulamentul 1013/2006 sau care constau din douã sau mai multe tipuri de deșeuri enumerate în Anexa III la Regulamentul 1013/ 2006, dacã compoziția acestor amestecuri nu împiedicã recuperarea lor ecologicã, iar amestecurile sunt enumerate în anexa IIIA la Regulamentul 1013/2006, cu condiția ca acestea sã fie destinate valorificării, iar cantitatea acestor deșeuri din lot nu depãșește 20 kg.

Mai multe informații aici.

Instrucțiuni privind înregistrarea în sistemul SENT în poloneză aici .