Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicită sprijinul Ministerului Finanțelor pentru a emite o decizie în scris prin care prevederile art. 13^1 lit. d) și e) din OUG nr. 41/2022 privind contravențiile legate de nerespectarea de către conducătorul vehiculului de transport și de către operatorul de transport a obligațiilor legate de poziționarea vehiculului și codul UIT să se aplice începând cu data de 1 iunie 2025.
Reamintim că MF și ANAF au anunțat finalizarea aplicației e-Transport, la începutul lunii iulie și în perioada 15 iulie 2024 – 31 august 2024 aplicația a fost în perioada de testare a parametrilor tehnici. Însă această perioadă a fost foarte scurtă și aplicația nu a funcționat corect.
Din 15 iulie 2024 și până azi, 31 martie 2025 aplicația a fost testată atât de operatorii de transport cât și de șoferii români și străini și în continuare sunt mai multe probleme:
1. Serviciile GPS care utilizează aplicația prin API:
– API pus la dispoziție de MF-ANAF nu funcționează corect și nu întorc datele către server-ul operatorului de GPS/Transportator și în acest caz o parte dintre operațiuni nu funcționează corect
– Furnizorii GPS nu au reușit automatizarea 100% a fluxurilor de transmitere a datelor și acestea se fac manual cu un operator uman la sediul firmei. Pentru funcționarea optimă a sistemului de monitorizare, firmele de transport au investit bani în GPS și soft, precum și în minim 2 angajați în cursul zilei care să pornească și să închidă monitorizările GPS. Însă pe perioada nopții nu se justifică angajarea suplimentară a operatorilor umani pentru că cresc costurile foarte mult și nici angajații nu vor să lucreze noaptea.
– Nu avem instrucțiuni legate de perioada în care GPS nu se conectează la rețea.
– Ce se întâmplă când avem coduri UIT multiple
– Nu cunoaștem ce trebuie să facem în situațiile în care capul tractor aduce remorca la sediul firmei, fără să descarce marfa (aceasta fiind programată peste 1-2 zile la descărcare) și încarcă altă remorcă pentru un alt transport. Cum închidem GPS? Cum îl redeschidem având în vedere că marfa încă nu figurează descărcată?
2. Aplicația pe mobil:
– Codurile UIT deși introduse corect în telefon nu se pot conecta cu numărul mașinii
– Nu este rezolvată problema codurilor UIT multiple și șoferul nu știe pe care trebuie să îl introducă primul. De multe ori din 10 coduri UIT aplicația nu pornește decât cu unui dintre ele. Acest lucru creează un disconfort sporit șoferilor și operatorilor de transport pentru că nimeni nu știe ce trebuie să facă când au 50-200 de coduri UIT în cazul transporturilor tip grupaj sau distribuție marfă.
– Dacă șoferul nu are semnal la telefon timp de 60 de minute aplicația se închide și nu se mai poate deschide. În România sunt multe zone fără semnal și șoferii sunt obligați să facă și pauza de 45 minute la 4,5 ore de condus. Ce se întâmplă când această pauză este luată într-un loc fără semnal?
– Ce se întâmplă când șoferul lasă mașina în parcarea firmei peste noapte, merge acasă și doarme și a 2 a zi se întoarce la vehicul, îl preia și duce marfa de descărcat?
– Astăzi, 31 martie 2025 pe site https://etransport.mfinante.gov.ro/ghid-aplicatie-mobil-e-transport , Ghidul Aplicație Mobil e-Transport nu este disponibil
Acestea sunt doar o parte a problemelor create de aplicațiile GPS pentru monitorizarea transporturilor însoțite de codul UIT și am vrea să țineți cont de ele și să amânați aplicarea sancțiunilor până la funcționarea corectă a lor.
Având în vedere investițiile efectuate de operatorii de transport care efectuează transporturi internaționale în tahograful G2V2 (cerință UE) ar trebui ca vehiculele dotate cu tahografe inteligente de generația a 2 a, versiunea a 2 a să fie scutite de această monitorizare.
Operatorii de transport pot scoate extrase din cardul tahograf și le pot arăta autorităților.
Tahograful G2V2 reprezintă a doua generație de tahografe inteligente, fiind introdus începând cu 21 august 2023 pentru toate vehiculele comerciale noi cu o greutate totală de peste 3,5 tone, care circulă în Uniunea Europeană, Marea Britanie, Elveția și Norvegia. Acest dispozitiv are rolul de a înregistra activitățile șoferilor – precum timpul de condus, perioadele de odihnă și alte activități – oferind autorităților date exacte pentru a verifica respectarea normelor de siguranță rutieră și a legislației privind timpul de muncă.
Comparativ cu versiunea anterioară, tahograful G2V2 vine cu funcții îmbunătățite, printre care se numără înregistrarea automată a traversării frontierelor, monitorizarea operațiunilor de încărcare și descărcare, precum și o funcție esențială – Ferry/Train – care permite recunoașterea acestor perioade ca timp de odihnă. De asemenea, memoria internă a fost extinsă, ceea ce facilitează verificarea unor intervale mai lungi de activitate. În plus, sunt introduse carduri noi pentru șoferi, cu o capacitate de stocare mai mare.
UNTRR solicită Ministerului Finanțelor urgent transpunerea într-un act oficial a derogării aplicării amenzilor privind contravențiile legate de nerespectarea de către conducătorul vehiculului de transport și de către operatorul de transport a obligațiilor legate de poziționarea vehiculului și codul UIT până la data de 1 iunie 2025.
Exprimându-ne încrederea în sprijinul Dumneavoastră, vă mulțumim și vă rugăm să primiți expresia înaltei noastre considerații.
Secretar General
Radu DINESCU
Pentru mai multe informații: [email protected]