Conform, Regulamentului 561/2006, modificat și completat cu REGULAMENT nr. 1054 din 15 iulie 2020:
(8a) Întreprinderile de transport organizează activitatea conducătorilor auto în aşa fel încât aceştia să poată în fiecare perioadă de patru săptămâni consecutive să se întoarcă la centrul operaţional al angajatorului unde se află locul normal de staţionare al conducătorului auto şi unde începe perioada de repaus săptămânal a conducătorului auto, în statul membru de stabilire al angajatorului, sau să se întoarcă la locul de reşedinţă al conducătorului auto, pentru a petrece cel puţin o perioadă de repaus săptămânal normală sau o perioadă de repaus săptămânal de peste 45 de ore luată în compensaţie pentru perioade de repaus săptămânal reduse.
Cu toate acestea, în cazul în care conducătorul auto a efectuat două perioade de repaus săptămânal reduse consecutive în conformitate cu alineatul (6), întreprinderea de transport organizează activitatea conducătorului auto în aşa fel încât acesta să poată să se întoarcă înainte de începutul perioadei de repaus săptămânal normale de peste 45 de ore luată în compensaţie.
Întreprinderea de transport documentează modul în care îşi îndeplineşte această obligaţie şi păstrează documentaţia la sediu pentru a o prezenta la cererea autorităţilor de control.
Nerespectarea de către întreprindere/operatorul de transport rutier a obligaţiei de a organiza activitatea conducătorilor auto în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (8a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 se sanționează cu avertisment sau cu amenda de la 250lei -500 lei.
Tot cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei- la 500 lei se sancționează și nerespectarea de către întreprindere/operatorul de transport rutier a obligaţiei de a păstra la sediu documentele care atestă îndeplinirea obligaţiei de a organiza activitatea conducătorilor auto în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (8a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006, pentru a le prezenta la cererea personalului de control autorizat;
Cadrul legal: