ASF clarifică situația polițelor DallBogg

Autoritatea de Supraveghere Financiară din Bulgaria a confirmat retragerea licenței companiei DallBogg Life and Health, asigurător care a activat și pe piața RCA din România în regim Freedom of Services (FoS).

Decizia vine după o serie de măsuri restrictive adoptate în ultimele luni de autoritățile de supraveghere, inclusiv interzicerea încheierii de noi contracte și a prelungirii polițelor existente. În contextul retragerii licenței, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat o serie de clarificări pentru asigurații care dețin polițe emise de această companie.

  • Mai sunt valabile polițele RCA DallBogg?

Potrivit ASF, polițele RCA emise de DallBogg rămân valabile până la data expirării înscrisă în contract, cu excepția situațiilor în care acestea încetează prin denunțare, reziliere sau alte cauze prevăzute de lege.

Asigurații care doresc încetarea anticipată a contractului au posibilitatea de a denunța polița înainte de expirare, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă.

  • Ce se întâmplă în cazul unui accident?

ASF precizează că persoanele prejudiciate într-un accident provocat de un vehicul asigurat la DallBogg trebuie să se adreseze reprezentantului de daună al companiei în România, respectiv DioDea Management SRL, care gestionează deschiderea și instrumentarea dosarelor de daună.

De asemenea, dosarele de daună deja deschise continuă să fie instrumentate prin reprezentantul companiei în România, conform legislației aplicabile.

  • Un aspect important: FGA nu acoperă activitatea DallBogg

ASF atrage atenția că activitatea societăților care operează în România în regim Freedom of Services (FoS) nu este acoperită de Fondul de Garantare a Asiguraților din România. În cazul acestor societăți, protecția este asigurată prin schema de garantare existentă în statul de origine al asigurătorului.

Pentru eventuale întrebări, clarificări sau reclamații privind activitatea DallBogg în România, ASF recomandă asiguraților să se adreseze direct Autorității de Supraveghere Financiară.

 

Mai multe întrebări frecvente despre acest subiect AICI