Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) informează transportatorii că, începând cu 1 iulie 2026, obligația de echipare cu tahograf inteligent de generația a doua versiunea a doua (G2V2) pentru vehiculele comerciale ușoare cu masa maximă autorizată de peste 2,5 tone și până la 3,5 tone nu se aplică transporturilor directe România–Turcia, atunci când vehiculul este utilizat exclusiv pentru această relație.
Începând cu această dată, noile prevederi ale Pachetului Mobilitate extind obligația utilizării tahografului la vehiculele de peste 2,5 tone și până la 3,5 tone utilizate pentru transport internațional de mărfuri sau cabotaj. Totuși, această obligație se aplică numai operațiunilor care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 561/2006.
Potrivit Ghidului CORTE – „How to assess the obligation to fit a tachograph in LCVs”, obligația de montare a tahografului G2V2 există doar dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții privind masa vehiculului, tipul transportului și zona în care se desfășoară operațiunea. CORTE precizează în mod expres că operațiunile de transport către, dinspre sau prin state din afara Uniunii Europene, Spațiului Economic European, Elveției și Regatului Unit nu intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 561/2006. În ghid este prezentat inclusiv exemplul unui vehicul comercial ușor înmatriculat în Bulgaria care efectuează transport din Bulgaria în Turcia, pentru care nu este necesară echiparea cu tahograf G2V2 dacă desfășoară exclusiv această operațiune.
Relația România–Turcia este guvernată de Acordul european AETR, întrucât Turcia este stat terț și parte contractantă la acest acord. AETR stabilește regulile privind timpii de conducere și de odihnă pentru transporturile internaționale dintre Uniunea Europeană și statele terțe semnatare, însă extinderea obligației privind tahograful la vehiculele cu masa între 2,5 și 3,5 tone nu face parte din prevederile AETR. Din acest motiv, un vehicul comercial ușor utilizat exclusiv pentru transport de mărfuri pe relația România–Turcia sau Turcia–România nu trebuie echipat cu tahograf inteligent G2V2 doar ca urmare a intrării în vigoare a noilor reguli aplicabile în Uniunea Europeană.
Transportatorii trebuie însă să acorde o atenție deosebită modului în care este efectuată cursa. Dacă vehiculul doar tranzitează Bulgaria în drumul spre sau dinspre Turcia, fără a încărca sau descărca marfă, obligația de echipare cu G2V2 nu apare. În schimb, dacă în Bulgaria se efectuează o operațiune comercială de încărcare sau descărcare, ia naștere un transport între două state membre ale Uniunii Europene, care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și poate declanșa obligația de echipare cu tahograf inteligent G2V2.
Exemple practice:
- România–Turcia, cu tranzit prin Bulgaria, fără încărcare sau descărcare în Bulgaria – nu este necesar G2V2;
- Turcia–România, cu tranzit prin Bulgaria, fără încărcare sau descărcare în Bulgaria – nu este necesar G2V2;
- România–Bulgaria, cu descărcare parțială, apoi continuarea cursei spre Turcia – este necesar G2V2;
- România–Bulgaria, cu încărcare suplimentară înainte de continuarea transportului spre Turcia – este necesar G2V2;
UNTRR recomandă transportatorilor să analizeze fiecare cursă în funcție de operațiunile efectuate și să păstreze documentele de transport care demonstrează dacă Bulgaria reprezintă doar un stat de tranzit sau dacă pe teritoriul acesteia au fost realizate operațiuni comerciale de încărcare ori descărcare.
AETR versus Reg. 561/2006: vehiculele comerciale de 2,5–3,5 tone care efectuează exclusiv transport direct România–Turcia sau Turcia–România nu au obligația de a fi echipate cu tahograf inteligent G2V2, deoarece aceste transporturi se desfășoară în baza AETR și nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 561/2006.
Conform AETR, pentru transporturile directe între un stat membru UE și un stat non-UE nu este necesar tahograful inteligent G2V2, dacă transportul se desfășoară exclusiv în baza AETR.

Lorena Sandu
Secretar General Adjunct