Summitul anual al International Transport Forum (ITF), cel mai important eveniment global dedicat politicilor de transport, este în plină desfășurare la Leipzig.
Evenimentul reunește miniștri ai transporturilor din întreaga lume, alături de lideri din industrie, organizații internaționale și mediul academic, într-un cadru dedicat cooperării globale și dezvoltării unor sisteme de transport mai sigure, eficiente și sustenabile.
Tema centrală a ediției din acest an este reziliența sistemelor de transport, într-un context marcat de provocări geopolitice, economice și climatice. Discuțiile vizează echilibrul dintre costuri, eficiență și sustenabilitate, precum și măsurile necesare pentru adaptarea infrastructurii și a lanțurilor logistice la noile realități.
La summit participă și Radu Dinescu, Președintele IRU, implicat activ în dialogul internațional privind viitorul transportului rutier și rolul acestuia în economia globală.
Printre vorbitorii din sesiunea de deschidere se numără oficiali guvernamentali și lideri ai industriei, inclusiv reprezentanți ai ONU, ai sectorului auto și ai organizațiilor de siguranță rutieră.
Summitul ITF, organizat anual la Leipzig, reprezintă cea mai amplă platformă globală de dialog în domeniul transporturilor, facilitând alinierea politicilor și cooperarea între state.
Evenimentul continuă până pe 8 mai, cu sesiuni ministeriale, dezbateri tematice și întâlniri între reprezentanți ai sectorului public și privat.