Studiu Allianz Trade: Mașinile clasice se scumpesc

În Germania, prețul combustibilului de peste doi euro pe litru coincide cu o creștere generală a costurilor auto. Față de nivelul din 2021, reparațiile și piesele de schimb s-au scumpit cu 20 până la 37% în UE. Astfel, germanii cheltuiesc acum 7, 8 sau chiar 11% din venit pentru utilizarea mașinilor clasice. Iar în contextul actual, mașinile electrice aduc un câștig al puterii de cumpărare de aproximativ 4 până la 5%.

Potrivit unui studiu realizat de Allianz Trade, scumpirea petrolului duce la creșterea cotei de piață pentru vehiculele electrice. Astfel, în primul trimestru al anului 2026, vehiculele electrice cu baterii (BEV) au atins noi recorduri de cotă de piață: 19% în UE, 23% în Germania și 28% în Franța.

Potrivit Allianz Trade, indiferent de fluctuațiile actuale ale prețului petrolului, se apropie un punct de cotitură tehnologic deoarece costul bateriilor litiu-ion a scăzut cu 93% din 2010 și ar putea scădea la între 60 și 70 de dolari americani pe kilowatt-oră până în 2030. Astfel încât, vehiculele electrice vor fi mai ieftine decât cele cu motor cu ardere internă în majoritatea segmentelor, chiar și fără subvenții guvernamentale.

Dar, deși cererea este în creștere, doar aproximativ 1,1 milioane de puncte de încărcare sunt instalate în prezent în întreaga UE, față de cele 3,5 milioane vizate de Comisia Europeană până în 2030. Iar doar circa 16% dintre acestea sunt puncte de încărcare rapidă și aproximativ 65% din infrastructură este concentrată în doar patru țări, inclusiv Germania. În plus, extinderea centrelor de date bazate pe inteligență artificială ar putea crește consumul de energie electrică în UE cu aproape 65% până în 2030, punând astfel consumul în concurență directă cu electromobilitatea pentru capacitatea rețelei.

În ciuda semnelor pozitive, potrivit studiului Allianz Research, electrificarea transporturilor nu este sigură deoarece chiar și primele de achiziție de peste 5.000 de euro, vor duce la o cotă de piață a vehiculelor electrice (BEV) de doar aproximativ 70% în UE până în 2030, față de obiectivul de 79%.

Studiul Allianz Research arată că presiunea asupra industriei auto germane și europene crește considerabil deoarece producătorii chinezi și-au extins deja cota de piață în Europa la aproximativ 7%, iar concurența lor prin prețuri crește considerabil, în condițiile în care industria suferă de perturbări ale lanțului de aprovizionare, în special în cazul semiconductorilor. Iar vehiculele electrice au nevoie de 2 până la 3 ori mai multe componente electronice decât cele convenționale.

Astfel, deși actuala criză energetică accelerează tranziția către electromobilitate, Allianz Trade consideră că rezultatul unei locații industriale competitive permanent pentru Europa va depinde în următorii ani de infrastructură, politica energetică și viteza implementării tehnologice.