„Scumpirea combustibilului nu este justificată“

Mai multe asociații europene acuză companiile petroliere că profită de conflictul din Iran pentru a crește nejustificat prețurile la combustibil. Asociațiile cer un control strict din partea guvernelor în acest sens deoarece combustibilul vândut în prezent a fost achiziționat și rafinat cu mult înainte de începerea războiului. În Italia, doar scumpirile din ultimele patru zile presupun un cost suplimentar de peste 2.400 de euro/an/vehicul. Iar asociațiile germane spun că scumpirea combustibilului din ultimele zile a adus deja companiile de transport în pragul colapsului, în condițiile în care aici prețul motorinei crește zilnic cu peste 8 cenți/l. 

Reprezentanții industriei de transport spun că este inacceptabil să existe scumpiri la pompă ale stocurilor de combustibil achiziționate și rafinate cu luni în urmă. 

 

Potrivit estimărilor sindicatului italian CNA Fita, scumpirea prețului la combustibil din ultimele patru zile înseamnă un cost suplimentar de peste 2.400 de euro pe an pentru un vehicul care parcurge 100.000 km anual. Iar dacă tensiunile continuă, acesta estimează o creștere suplimentară de 0,445 euro/litru (+25%), adică 13.000 de euro costuri suplimentare pe an pentru fiecare vehicul. 

Federația italiană FAI-Conftrasporto spune că va fi foarte vigilentă în această privință și îndeamnă comunitățile și întreprinderile locale să raporteze prompt orice anomalii. Iar dacă acestea sunt bine întemeiate și documentate, vor fi transmise imediat autorităților competente pentru investigații corespunzătoare. „Piața liberă trebuie respectată, dar nu poate fi supusă unor practici neloiale care dăunează întreprinderilor și cetățenilor. Tensiunile internaționale nu pot fi transformate într-o oportunitate de a specula asupra sistemului de producție și a consumatorilor.”

Și spaniolii de la Fenadismer denunță abuzurile companiilor petroliere sub pretextul războiului din Iran. Aceasta solicită control strict din partea guvernului asupra companiilor petroliere, reinstituirea măsurilor de sprijin din 2022 și „unitate de acțiune” în rândul tuturor asociațiilor de transport.

Federația a observat o creștere de peste 15 cenți/l  la prețul de referință al motorinei profesionale începând de vinerea trecută, pe care o consideră nejustificată și bazată pe practici speculative sub pretextul conflictului din Iran. La fel ca și organizațiile italiene, Fenadismer spune că acest combustibil a fost achiziționat înainte de începerea ostilităților, prin urmare, transferul imediat al costurilor nu are justificare economică. „Nu vom permite ca speculațiile companiilor petroliere să paralizeze din nou sectorul transportului rutier ”.

În Germania, potrivit ADAC (Automobil Clubul German), prețul mediu național al motorinei a fost miercuri de 2,005 euro/l, cu 8,8 cenți mai scump față de marți și cu 25,9 cenți mai mult decât vineri. Ministrul federal al economiei a spus că va examina atent evoluția prețurilor și că este în strâns contact cu Oficiul Federal pentru Carteluri cu privire la posibile măsuri. Iar ministrul federal de finanțe a avertizat companiile petroliere să nu profite de pe urma crizei. BLV spune că scumpirea motorinei a adus multe companii în pragul colapsului și pune în pericol întreaga aprovizionare a țării.