Austria: Noi interdicții pentru camioane

Autoritățile din Austria au introdus pe 31 martie un calendar de interdicții suplimentare de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 t. Astfel, pe principalele rute prin Tirol s-au introdus interdicții pe autostrăzile A12 Inntal și A3 Brenner pentru direcția Germania în zilele de 3 aprilie (orele 00:00 – 22:00) și 3 octombrie (orele 00:00 – 15:00) și pentru direcția Italia în zilele de 4 aprilie (orele 11:00 – 15:00), 25 aprilie (orele 11:00 – 15:00) și 2 iunie (orele 09:00 – 22:00).

În timpul sezonului estival se vor aplica interdicții în fiecare sâmbătă între 4 iulie și 29 august  între orele 08:00 și 15:00, în afara zonelor construite, în ambele direcții:

  • B178 Loferer Straße (Lofer – Wörgl)
  • B320 Ennstalstraße (de la km 4,5)
  • B177 Seefelder Straße (întreaga)
  • B179 Fernpassstraße (Nassereith – Biberwier)
  • B181 Achensee Straße (întreaga)
  • B182 Brenner Straße (întreaga)

Interdicții suplimentare sunt introduse de sărbători pe autostrada A4 Ost în fiecare sâmbătă, între 4 iulie și 5 septembrie 2026, între orele 08:00 – 15:00. 

În timpul interdicțiilor de sărbători, sunt permise ️călătoriile cu vehicule goale până la ora 10:00 (întoarcerea la bază) și transporturile exceptate de la interdicții în Germania sau Italia (cu documentația corespunzătoare).