Italia a făcut un pas înainte în ceea ce privește rezultatul controalelor din trafic prin implementarea unui sistem care leagă încălcările reglementărilor UE în domeniul transporturilor de sancțiunile naționale și de sistemul ERRU (Registrul European al Întreprinderilor de Transport Rutier). Astfel, rezultatele inspecțiilor din traficul italian devin vizibile pentru inspectorii din alte state UE și pot fi luate în considerare la controalele ulterioare ale transportatorilor, indiferent de locul unde aceștia operează.
Registrul poate cuprinde o serie variată de încălcări legislative printre care se numără cele referitoare la folosirea tahografului, respectarea programului de lucru al șoferilor, documentele de transport, accesul la profesia de transportator, transportul de mărfuri periculoase, supraîncărcarea vehiculelor sau regulile privind cabotajul. Iar fiecare încălcare este clasificată în funcție de gravitate.
Modificările au ca scop armonizarea aplicării reglementărilor UE și reducerea inconsecvențelor privind aplicarea legii pentru aceleași încălcări.