UNTRR obține sprijinul Guvernului: Schema de ajutor, aprobată

A fost publicat Ordinul nr. 756 al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii, prin care se aprobă Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier și feroviar de mărfuri, precum și pentru transportul maritim și pe căi navigabile interioare.

Această inițiativă marchează un pas esențial pentru decarbonizarea sectorului transporturilor din România. Schema este susținută financiar prin Fondul pentru Modernizare și vizează stimularea achiziției de vehicule ecologice, dar și dezvoltarea infrastructurii asociate.

Ce prevede Ordinul 756/2025

Potrivit actului normativ semnat de ministrul Ciprian-Constantin Șerban, schema vizează:

  • achiziția de vehicule cu emisii zero pentru transport rutier, feroviar, naval și fluvial;
  • susținerea investițiilor prin ajutoare de stat compatibile cu legislația UE 
  • implementarea schemei de către Direcția generală programe europene transport din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
  • Finanțare nerambursabilă de până la 100% din costurile eligibile

Ce înseamnă? Transportatorii pot primi sprijin financiar integral pentru achiziția de vehicule cu emisii zero.

Detalii: Valoarea maximă a ajutorului de stat este de 18 milioane euro/întreprindere, iar intensitatea ajutorului poate ajunge la 100% din costurile eligibile.

  • Buget total 130 milioane euro pentru camioane electrice
  • Ajutorul se acordă prin licitații competitive, dar transparente – Fiecare solicitant propune suma dorită per vehicul, iar proiectele sunt clasate în funcție de criterii clare: ajutor solicitat per vehicul și kilometri parcurși pe teritoriul României.

UNTRR – inițiator și susținător consecvent al acestei măsuri

Aprobarea acestei scheme nu este un demers întâmplător, ci rezultatul unor eforturi constante derulate încă din 2023 de Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), care a militat activ pentru instituirea unui mecanism concret de sprijin pentru camioanele verzi și infrastructura aferentă.

2023 – document de poziție UNTRR

În aprilie 2023, UNTRR a prezentat autorităților un document de poziție elaborat împreună cu producători de vehicule comerciale verzi (Scania, Mercedes-Benz Trucks, Volvo Trucks Romania), operatori de transport (ex. Blue River București 78 SRL) și furnizori de energie alternativă (Renovatio). Propunerea UNTRR viza:

  • subvenționarea achiziției de camioane electrice și pe combustibili alternativi (CNG, LNG, hidrogen);
  • dezvoltarea rețelei de alimentare;
  • sprijin financiar și pentru partea de operare a acestor vehicule.

Documentul a fost prezentat în cadrul unei întâlniri oficiale cu fostul ministru al Mediului, Tánczos Barna.

2024 – Continuarea demersurilor și ancorarea în Green Deal

UNTRR și-a continuat eforturile în 2024, actualizând documentul de poziție pentru a include date de piață și ținte europene. România se afla într-o poziție critică: în timp ce Germania înregistra aproape 3.900 de camioane electrice, România avea doar 12. Acest decalaj semnificativ a fost adus în atenția autorităților, UNTRR solicitând expres:

  • exceptarea camioanelor cu emisii zero de la taxe, impozite și accize;
  • sprijin din Fondul pentru Modernizare pentru achiziții și infrastructură;
  • măsuri de stabilitate operațională pentru transportatori.

 CITEȘTE DOCUMENTUL AICI

2025 – Adresă oficială către noul ministru

În iulie 2025, UNTRR a transmis o adresă oficială către ministrul Ciprian Șerban, reiterând urgența aprobării schemei și rolul vital al transportului rutier în tranziția verde. Documentul menționa expres nevoia unei intervenții guvernamentale rapide pentru:

  • reducerea costurilor de achiziție a vehiculelor curate;
  • accelerarea implementării infrastructurii;
  • sprijinirea operatorilor români în fața presiunii europene privind decarbonizarea.

Această adresă a subliniat caracterul strategic al măsurii.

De ce este această schemă vitală pentru viitorul transportului românesc

  •     În contextul în care transporturile generează un sfert din emisiile totale de CO₂ ale UE, tranziția către vehicule cu emisii zero nu mai este opțională. Este o condiție de competitivitate și un angajament climatic.
  •     Sprijinul guvernamental devine crucial pentru ca operatorii români, în special IMM-urile, să poată accesa tehnologii avansate, altfel inaccesibile din cauza costurilor ridicate.

Publicarea Ordinului nr. 756/2025 confirmă receptivitatea autorităților române la nevoile pieței și importanța dialogului instituțional cu actorii-cheie din industrie. UNTRR a avut un rol esențial în structurarea și promovarea acestei inițiative, acționând ca o voce fermă a transportatorilor români în procesul de modernizare.

Schema aprobată reprezintă o victorie importantă pentru sectorul transporturilor și o etapă majoră în direcția unei economii decarbonizate și europene în spirit, nu doar în reglementări.