În viitor, salariile șoferilor ar putea fi calculate automat pe baza datelor din tahograf. O propunere în acest sens a fost prezentată de Federația Nordică a Lucrătorilor din Transporturi (NTF) în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai administrației UE. Ideea presupunea crearea unui sistem de plată paneuropean care să calculeze salariile șoferilor complet digital și automat. 

NTF este de părere că un astfel de mecanism ar limita activitățile angajatorilor necinstiți, în special al celor care exploatează ilegal șoferii de camion din afara UE, plătindu-i mult prea puțin prin intermediul unor sisteme opace de decontare. Federația a citat și cercetările Dr. Henrik Sternberg din studiul său „Cabotagestudien”. Aici se menționează că, acceptarea companiilor care se bazează pe forță de muncă extrem de ieftină de pe piață favorizează ca timpul petrecut de șoferi în cabine să ajungă chiar la câteva luni, adâncindu-le izolarea și împiedicând accesul acestora la asistență medicală. Același fenomen poate duce, de asemenea, și la împiedicarea îmbunătățirilor tehnologice și organizaționale în ceea ce privește eficiența transporturilor.

Federația NTF reunește lucrători din transporturi din Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda.