Intervenția UNTRR nr. 799/30.08.2024 adresata Dl Marcel-Ioan BOLOȘ

MINISTERUL FINANŢELOR
Domnului Marcel-Ioan BOLOȘ- Ministrul Finanțelor

Ref.: contravențiile legate de nerespectarea de către conducătorul vehiculului de transport și de către operatorul de transport a obligațiilor legate de poziționarea vehiculului și codul UIT

Stimate Domnule Ministru,

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicită sprijinul Ministerului Finanțelor pentru a emite o decizie în scris prin care prevederile art. 13^1 lit. d) și e) din OUG nr. 41/2022 privind contravențiile legate de nerespectarea de către conducătorul vehiculului de transport și de către operatorul de transport a obligațiilor legate de poziționarea vehiculului și codul UIT să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2025.

Vă rugăm să formalizați această solicitare având în vedere cele agreate în cadrul întâlnirii de luni, 26 august 2024, de la Palatul Victoriei când primul ministru și a dat acceptul și unde am avut posibilitatea să vă întâlnim în echipa condusă de domnul Prim Ministru Marcel Ciolacu.

Reamintim că MF și ANAF au anunțat finalizarea aplicației e-Transport, la începutul lunii iulie și în perioada 15 iulie 2024 – 31 august 2024 aplicația este în perioada de testare a parametrilor tehnici.
Având în vedere că pe perioada testării acestei aplicații au apărut probleme și că operatorii de transport care au sisteme integrate de monitorizare a flotei așteaptă soluția tehnică de la firmele care gestionează sistemul GPS este necesară prelungirea perioadei de derogare de la aplicarea amenzilor până la data de 1 ianuarie 2025.

Majoritatea firmelor care gestionează sistemele telematice pentru monitorizarea flotelor prin GPS au început integrarea soluțiilor tehnice puse la dispoziție de ANAF/CNIF însă durează atât dezvoltarea aplicației, precum și conectarea acesteia cu aparatura de bord a vehiculului și dezvoltarea unei metode de automatizare personalizate .
De asemenea, fiecare furnizor de servicii GPS trebuie să solicite un certificat de autentificare la API ANAF, operațiune care durează câteva zile.

UNTRR solicită Ministerului Finanțelor urgent transpunerea într-un act oficial a derogării aplicării amenzilor privind contravențiile legate de nerespectarea de către conducătorul vehiculului de transport și de către operatorul de transport a obligațiilor legate de poziționarea vehiculului și codul UIT până la data de 31.12.2024.

Exprimându-ne încrederea în sprijinul dumneavoastră, vă mulțumim și vă rugăm să primiți expresia înaltei noastre considerații.

Secretar General
Radu DINESCU

Pentru adresa originală cu nr. inregistrare aici